Campania BENEVA

Despre Beneva…

Organizaţia Beneva a luat naştere pe 15 decembrie 2010 din dorinţa de a «face să fie bine în România».

Având ca obiective generale înfrumuseţarea societăţii prin soluţii culturale, educaţionale şi proiecte umanitare, Beneva se doreşte a fi acel ghid necesar pentru îmbunătăţirea vieţii sociale.

Prin proiecte precum Home Mătăsari, Lecturi Urbane, BikeWalk, Tribul, Paşi către viaţă, Beneva a reuşit să aducă prin stări de reverie şi note cultural-urbane cât mai multă lume bună şi caldă la un loc pentru a putea începe manifestul lor de schimbare a vieţii contemporane.

 

Despre aceste plante mutant…

… putem doar să vă spunem că le găsiţi în multe din florăriile de pe străzile Capitalei.

Ele sunt revoltate pentru că în România numărul femeilor ce primesc bătaie în loc de flori este mare.

Ceea ce ne dorim este să tragem un semnal de alarmă asupra acestui subiect ce, în secolul XXI, pare să fie încă tabu în România.

 

Contactează-ne!

Fie că vrei să ne ajuţi tu pe noi, fie că vrei să te ajutăm noi pe tine, ne găseşti astfel:

Iulian Văcărean – iulian @ beneva.ro

Ariel Constantinof – ariel @ beneva.ro

Promitem să răspundem repede.

Motive sa NU taci [4]

„Îi place, altfel nu ar sta…”

Un stereotip întâlnit frecvent în comunitate este afirmaţia că victimei îi place violenţa.

În realitate victimele preferă să nu vorbească despre actele de violenţă şi să nu ia nici o decizie, dar nu pentru că le place ceea ce li se întâmplă, ci pentru că le este frică de ceea ce se poate întâmpla mai departe.

Niciodată victimele care au intrat în programele Centrului de Prevenire, Monitorizare şi Combatere a Violenţei în Familie, nu vorbeau despre violenţă cu plăcere, dimpotrivă, doreau ca violenţa să înceteze. Formele actelor de violenţă sunt complexe, fiind utilizate în scopul ameninţării, intimidării şi a deţinerii controlului asupra victimei de către agresor, iar izolarea victimei şi lipsirea ei de suport social, face aproape imposibilă ieşirea ei din situaţiile de violenţă fără sprijin sau asistare specializată.

Motive sa NU taci [3]

Violenţa în familie ca mod de viaţă

Se crede în mod greşit că violenţa în familie este un mod de viaţă sau o cale „sigură” de rezolvare a conflictelor intra-familiale şi care apare doar în anumite categorii sociale, mai ales în familiile sărace sau cu un nivel scăzut de educaţie.

Realitatea este că violenţa se poate întâlni în toate familiile, indiferent de statutul socio-economic, ea reprezentând o problemă de putere şi control, o alegere comportamentală. Acest mit a apărut deoarece există o probabilitate mai mare ca familiile cu resurse crescute să ascundă uneori violenţa mai bine.

Motive sa NU taci [2]

Sexul tare şi sexul slab

Violenţa în familie este favorizată în mare parte de valori şi convingeri dobândite prin învăţare socială, care duc la o împărţire rigidă a rolurilor şi aşteptărilor pe care le avem de la “sexul tare” şi “sexul slab”. Se crede în mod greşit că femeia (pentru că femeile sunt în proporţia cea mai mare victime ale violenţei în familie, de multe ori împreună cu copiii) trebuie să se supună necondiţionat bărbatului şi că “femeia trebuie bătută din când în când”. Aceste stereotipuri întreţin starea de ruşine şi vinovăţie şi consolidează sentimentele de neajutorare, pasivitate şi neputinţă pe care le trăiesc cele mai multe dintre femeile agresate în familie, făcând şi mai dificil de rupt cercul vicios al violenţei, chiar şi în cazurile în care victima are şansa de a pleca din relaţie. De cele mai multe ori, victimele se auto-acuză pentru cele întâmplate şi se simt responsabile pentru comportamentul celui care le agresează. Cred că agresorul are dreptul să fie violent şi ajung să-i dea dreptate când le blamează, spunând “este vina mea, trebuia să mă fi purtat altfel…”.

Frecvent, se crede că dacă victima este femeie, trebuie să fi generat incidentul de violenţă prin felul în care s-a comportat, sau prin faptul că nu şi-a îndeplinit cu succes rolul deja prescris, constând în a fi blândă, supusă, ascultătoare. În realitate, responsabilitatea pentru agresiune este a făptaşului 100 %, indiferent de cum se comportă victima sau cum este ea!

Oricine trebuie să ştie că are dreptul de a trăi în siguranţă în propria casă, că violenţa nu are justificare şi că vina aparţine în totalitate celui care agresează.

Motive sa NU taci [1]

Comunicarea – factor de risc pentru violenţa în familie

Se crede în mod greşit că pentru bărbaţii violenţi este definitorie lipsa abilităţilor de a comunica sau de a-şi exprima sentimentele. Realitatea infirmă această idee, printre altele chiar prin comportamentul agresorului din aşa-zisa „fază de miere” care poate urma după incidentele de violenţă în familie: bărbatul pare că regretă, cere iertare, promite că nu va mai repeta…

Actele violente diferă în motivaţie în felul în care ele se exprimă, astfel încât trăsăturile de personalitate nu determină în mod singular comportamentul violent al individului. Ar fi foarte simplist să credem că o trăsătură de personalitate este răspunzătoare de comportamentul violent exprimat simbolic sau fizic de către personalitatea umană. Trăsături de personalitate precum insuficienta dezvoltare sau chiar absenţa autocontrolului, nivelul scăzut sau absenţa empatiei, conflictualitatea şi agresivitatea,

Campanie Politia Dolj

Aici, www.politiaromana.ro, puteti gasi si alte sedii ale Politiei din Romania.

Vinovăţia şi relaţia de cuplu – motiv sa NU taci

Calitatea unei relaţii de cuplu implică pentru parteneri acceptarea armonizării propriei libertăţi cu experienţa raportării dincolo de „eu”, la „noi”. Chiar dacă relaţia este caracterizată de pasiune, toleranţă, egalitate şi comunicare între parteneri, experienţele de viaţă, pozitive sau negative, se vor răsfrânge asupra cuplului, uneori provocând dezacorduri şi tensiuni.

Atunci când violenţa apare în cuplu şi se manifestă sub orice formă, multe victime sunt învinovăţite de către agresori pentru faptul că nu au reuşit să menţină relaţia de cuplu „perfectă”. Fiind supuse presiunii puterii şi exercitării controlului de către agresori asupra lor, majoritatea victimelor îşi vor consuma energia în direcţia „împăcării”, „mulţumirii” şi „neprovocării” agresorului. Inconştient, prin acceptarea violenţei, victimele pot continua întreţinerea tulburărilor de relaţie, luptându-se cu vinovăţia, care este un mare duşman interior.

În asistenţa psihologică a unei victime a violenţei în familie se recomandă ca şi prioritate evaluarea acestei stări de auto-învinovăţire, pentru ca victimele să înţeleagă şi să îşi asume responsabilitatea doar pentru acţiunile sale şi nu pentru cele ale agresorului.

Femei in umbra. Umbre

Iniţiată de UNFPA, Fondul ONU pentru Populaţie şi Centrul de Informare ONU pentru România campania are ca parteneri: Institutul Est European pentru Sănătatea Reproducerii, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, 121.ro, Revista Avantaje, Zoom Media, Info-Sănătate.

Folosind seria de filme documentare «Femei în linia întâi», campania îşi propune să scoată la lumină fenomenul de violenţă împotriva femeii care, deşi reprezintă una din cele mai persistente şi insidioase forme de încălcare a drepturilor omului, este de cele mai multe ori trecut cu vederea. În acest an filmele vor fi proiectate în licee şi campusuri universitare din peste 14 judeţe