Motive sa NU taci [3]

Violenţa în familie ca mod de viaţă

Se crede în mod greşit că violenţa în familie este un mod de viaţă sau o cale „sigură” de rezolvare a conflictelor intra-familiale şi care apare doar în anumite categorii sociale, mai ales în familiile sărace sau cu un nivel scăzut de educaţie.

Realitatea este că violenţa se poate întâlni în toate familiile, indiferent de statutul socio-economic, ea reprezentând o problemă de putere şi control, o alegere comportamentală. Acest mit a apărut deoarece există o probabilitate mai mare ca familiile cu resurse crescute să ascundă uneori violenţa mai bine.

Ceea ce asigură menţinerea acestui fenomen şi perpetuarea violenţei în familie de la o generaţie la alta, este toleranţa socială crescută faţă de acesta şi gradul mare de acceptare. Atât timp cât se transmite trans-generaţional, violenţa în familie este văzută ca un lucru „normal”, inerent oricărei familii.

Această aşa zisă „normalitate” cu care mulţi s-au obişnuit, trebuie schimbată. Caracterul instrumental, intenţional şi învăţat ce caracterizează actele de violenţă în familie, precum şi impactul imediat şi pe termen lung asupra victimelor ne dau imaginea unui fenomen grav, complex şi periculos, care trebuie să reprezinte o prioritate pentru programele sociale ale oricărei comunităţi.

„E ceva normal”

Mentalitatea conform căreia violenţa în familie este un lucru “normal”, care “se mai întâmplă” şi care nu trebuie discutat, reprezentând „o afacere privată de familie”, este ancorată puternic încă, în stereotipurile şi miturile din mediul social.

Violenţa în familie nu înseamnă doar o serie întreagă de acte de agresiuni fizice, ci şi forme ale violenţei psihologice, sexuale, sociale şi economice. De cele mai multe ori, manifestările violenţei pot avea puternice componente psihologice, verbale şi emoţionale (înjurături, batjocorire, ameninţări cu bătaia, omor sau sinucidere, înfricoşarea partenerului prin distrugerea obiectelor din casă, folosirea copiilor pentru şantajul sentimental al victimei, etc.), sexuale (constrângere la activităţi sexuale nedorite, provocarea durerii, lovirea organelor sexuale, etc.), economice (atunci când agresorul interzice victimei să aibă un loc de muncă, să aibă bani proprii, etc.) şi sociale prin urmărirea sau izolarea victimei (atunci când agresorul hotărăşte ce poate să facă victima şi ce nu, cu cine se poate întâlni sau împrieteni, etc.).

Realitatea este că violenţa în familie este inacceptabilă şi nu are în absolut nici o împrejurare justificare. Violenţa în familie este o problemă de putere, dominaţie şi control, fiind favorizată în mare parte de convingeri bine înrădăcinate, învăţate sau transmise cultural de la o generaţie la alta. Agresiunile de orice tip sunt alegeri şi acţiuni şi se desfăşoară ciclic, episodul de violenţă survenind după ce agresorul epuizează toate argumentele prin care îşi ţine sub control victima. Indiferent de situaţie, oricine trebuie să ştie că are dreptul de a trăi în siguranţă în propria familie, că nici o agresiune nu este justificabilă şi că vina aparţine în totalitate celui care agresează. Orice om are dreptul de a trăi în siguranţă şi de a fi protejat de violenţă. Rămânerea victimei în cercul violenţei, suferinţa în tăcere, păstrarea secretului şi acceptarea ca normală a violenţei, nu fac altceva decât să protejeze agresorul.

sursa: aici

sursa: aici

This entry was posted in Povesti de viata and tagged , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s